Skip to content

CECCAR PRESS

Site independent administrat de voluntari și avertizori de integritate din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România

Menu
Menu
Conducerea CECCAR a avut un comportament îndreptat împotriva propriilor membri. 

Conducerea CECCAR, comportament împotriva membrilor

Posted on 5 decembrie 20255 decembrie 2025 by Avertizor CECCAR

Pe portalul Instanțelor de judecată se poate observa faptul că Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este implicat în foarte multe cauze aflate pe rol. 

Litigiile sunt cu proprii membri, litigii de muncă, litigii cu instituții și autorități, toate la un loc confirmând că managementul actual al organizației s-a îndepărtat substanțial de la misiunea cu care a fost investit prin lege. 

O instituție care ar trebui să fie un reper al eticii și echilibrului a fost transformată, în ultimii 10 ani, într-o entitate conflictuală. Această situație se datorează faptului că, în lipsa supravegherii publice a guvernanței de la nivel central, un grup organizat a subordonat principiile fundamentale ale unei profesii de interes public privilegiilor și rețelelor care le aduc protecție și avantaje personale substanțiale celor ce fac parte din el.

Pe rolul Tribunalului București se află dosarele nr. 30757/3/2025 și 30678/3/2025, înregistrate în luna septembrie 2025, care au ca obiect anularea unor acte administrative emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în sarcina Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

Membrii organizației nu au fost informați în legătură cu aceste deficiențe de guvernanță ale conducerii centrale. 

Totodată, pe portalul ANSPDCP, putem observa că mai multe entități membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România au fost sancționate ca urmare a faptului că nu au implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării datelor cu caracter personal.

Informațiile sunt de natură a afecta grav încrederea părților interesate în securitatea datelor și informațiilor prelucrate, în special date sensibile precum: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul cărții de identitate, semnătura, domiciliul, funcția și salariu de încadrare.

La cultivarea neîncrederii a contribuit semnificativ însăși conducerea centrală a Corpului profesional, aducând prejudicii imense propriilor membri. Din ambiția de a-și acoperi propriile ilegalități și de a distrage atenția de la acestea, conducerea Corpului a mediatizat calomnii la adresa avertizorilor și a instaurat o stare de alertă și de îngrijorare publică, slăbind încrederea părților interesate în securitatea serviciilor oferite în interes public.

Prin măsurile adoptate, inclusiv cele de comunicare, conducerea Corpului profesional a avut un comportament îndreptat împotriva propriilor membri. 

Aceasta nu a fost preocupată să ofere membrilor organizației suport educațional care să îi ajute să adopte măsuri de securitate adecvate.

Cursurile de pregătire profesională cu teme concrete privind măsurile de protecție a datelor cu caracter personal specifice profesiei contabile au fost inexistente în programele oferite membrilor organizației!

Acest lucru se datorează faptului că orice acțiune sau activitate care se desfășoară în cadrul guvernanței din ultimii 10 ani este subordonată exclusiv obținerii unor avantaje personale și de grup. 

În plus, conducerea organizației a instaurat și a întreținut o atmosferă de scandal public, în care a atras și presa plătită de cei din rețeaua cu obligații față de duetul Chivu-Șova, aducând imense prejudicii fiecărui membru al organizației. Este vorba despre inconștiență sau despre intenția vădită de consolidare a portofoliului de clienți în favoarea celor din grupul organizat? 

În ultima perioadă, se constată că singura măsură luată de conducerea organizației este preluarea obsesivă, pe rețelele social-media ale CECCAR, a unor comunicate ale DNSC (cu scopul evident de a deturna atenția de la problemele reale).

Faptul că acțiunile sau inacțiunile unei guvernanțe ineficiente afectează încrederea în securitatea serviciilor oferite de membrii Corpului profesional constituie un atentat grav la reputația organismului profesional înființat printr-o lege specială pentru a servi interesului public. 

Este mai mult decât evidentă necesitatea reglementării supravegherii în interes public a guvernanței de la nivel central, astfel încât organismul profesional să servească intereselor generale ale membrilor și reputația profesiei să fie protejată! 

Autoritățile publice au obligația legală de a dispune măsuri care să asigure cadrul legal de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, astfel încât profesia de expert contabil și contabil autorizat să beneficieze din partea organismului profesional de suportul necesar exercitării activităților în condiții optime.

Etichete: CECCAR, Consiliul Superior al CECCAR, Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, Elena Ecaterina Chivu, Robert Aurelian Sova, Scandalos
Category: Abuz de putere, Acuzatii, Coruptie, Dezvaluiri, Protest

Navigare în articole

← CECCAR, amendat de ANSPDCP pentru încălcarea GDPR

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recent Comments

  1. Stamate pe Președinții filialelor CECCAR, dispuși la orice compromis moral

    Ceausescu le zicea golani si infractori celor care il contestau... Voi sunteti hackeri ;)

  2. Barbu Aurelian pe Președinții filialelor CECCAR, dispuși la orice compromis moral

    Mi se cere, fara a fi notificat anterior, prin adresa nr. 92/13.11.2025 sa achit debitul de 1.000 lei(800 +800 X25%,…

  3. Pamfile Dorel pe Robert Șova și tactica fumigenelor pentru evitarea transparenței

    De ce nu se cere un audit extern independent pentru toate aceste acuzatii!? Sau sa se ceara publicarea extrasului de…

  4. CECCAR FM Suspends Broadcast Amidst Serious Accusations Against CECCAR Leadership pe Whistleblower Calls for Transparency and Reform in CECCAR: A Public Interpellation

    […] a deeper understanding of the recent allegations against CECCAR’s leadership, consult the following […]

  5. Anonim pe Fraude și ilegalități în situațiile financiare ale CECCAR

    Solicitati sa se faca o conferinta nationala extraordinara… prin votul conferintei se poate demite conducerea, rof pct 8

  6. Ion Gheorghe pe CECCAR, tranzacții pe BVB și fluxuri financiare suspecte

    1. Dintr-o simpla privire pe indicatorii din bilant la 31.12.2024, publicati pe site-ul m.finante.gov.ro rezulta ca lipsesc date de la…

  7. Membru pe Investigarea comisiilor care au validat candidaturile lui Șova și Chivu

    Parchetul sa verifjce ce valoare juridica au toate actele contabile, administeative, reprezentare semnate de organeke alese ilegal, fraudulos, cu abuz…

  8. Chivu Elena Ecaterina: Suprapunere ilegală de funcții în CECCAR pe Care sunt motivele pentru care Șova Robert Aurelian și-a înlăturat doi succesori aleși legal pentru funcția de președinte CECCAR?

    […] În cazul nostru, Șova Robert Aurelian a fost ales în anul 2014 și a avut 2 mandate de câte…

  9. Anonim pe CECCAR în criză: Abuzurile se intensifică și conducerea tace mâlc

    Va sfatuiesc sa fiti nmai vizibili, majoritatea contabililor care au primit newsletter de la voi sunt sceptici sa nu fie…

Subscribe to our newsletter!

Recent Posts

  • Conducerea CECCAR, comportament împotriva membrilor
    de Avertizor CECCAR
    5 decembrie 2025
    Pe portalul Instanțelor de judecată se poate observa faptul că Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este implicat în foarte multe cauze aflate pe rol.  Litigiile sunt cu...
  • CECCAR, amendat de ANSPDCP pentru încălcarea GDPR
    de Avertizor CECCAR
    2 decembrie 2025
    Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a contestat în instanță un proces-verbal emis de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), dar nu...
  • Ineficiența CECCAR privind pregătirea profesională obligatorie
    de Avertizor CECCAR
    27 noiembrie 2025
    Timp de un an de zile, conducerea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România nu a fost preocupată să asigure membrilor săi, condiții pentru efectuarea orelor de pregătire profesională...
  • Lipsa de implicare a autorităților compromite profesia contabilă
    de Avertizor CECCAR
    14 noiembrie 2025
    Supravegherea în interes public a guvernanței Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați este o necesitate obiectivă care derivă din faptul că profesia de expert contabil și contabil autorizat este singura profesie care operează...
  • Președinții filialelor CECCAR, dispuși la orice compromis moral
    de Avertizor CECCAR
    8 noiembrie 2025
    De câteva săptămâni, Conducerea ilegitimă a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România duce o campanie de dezinformare a propriilor membri. Campania de dezinformare se desfășoară cu complicitatea și...
  • Boo! Supravegherea publică poate preveni abuzurile din CECCAR
    de Avertizor CECCAR
    4 noiembrie 2025
    „Boo! Nu am vrut să te speriem”?! Asta este o abordare profesională de către un organism respectabil?Nu! Este o luare în derâdere a zecilor de mii de profesioniști contabili! Recent,...
  • Franciza de contabilitate: Mască pentru abuzuri de putere
    de Avertizor CECCAR
    1 noiembrie 2025
    Recent, cultura profesiei contabile s-a îmbogățit cu conceptul de „franciză de contabilitate”. Evoluțiile tehnologiei lansează provocări complexe în fața profesiei contabile! Franciza este o soluție care ar putea contribui semnificativ...
  • Verificarea controlorilor: CECCAR manipulează situațiile financiare
    de Avertizor CECCAR
    24 octombrie 2025
    Excedent bugetar de 42 de ori mai mare decât planificarea bugetară aprobată de membri Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România! Care este destinația excedentului?! Garantat nu în favoarea...
  • CECCAR: Disfuncționalități ale condițiilor de pregătire profesională
    de Avertizor CECCAR
    21 octombrie 2025
    În această perioadă, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România face eforturi pentru a asigura membrilor pregătire profesională continuă obligatorie. Dacă nu o poate asigura în condiții decente de...
  • După Congres, rămân problemele: Etica invocată, dar neaplicată
    de Avertizor CECCAR
    14 octombrie 2025
    Conducerea CECCAR continuă să invoce standarde internaționale, dar ignoră de ani buni nevoile reale ale membrilor. Lipsa de transparență, cursuri neadaptate și etica folosită ca paravan – toate rămân nerezolvate...

Categories

  • Abuse
  • Abuz de putere
  • Accusations
  • Acuzatii
  • Apel
  • Congress
  • Contabilitate criminalistica
  • Corruption
  • Coruptie
  • Dezmintire
  • Dezvaluiri
  • English
  • EU Funds
  • Fonduri europene
  • Interpelare
  • Manipulare
  • Protest
  • Scandal
  • Whistleblower

Archives

  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
CECCAR PRESS - An independent initiative led by CECCAR-affiliated volunteers and whistleblowers committed to integrity.
© 2025 CECCAR PRESS | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
View preferences
  • {title}
  • {title}
  • {title}