Skip to content

CECCAR PRESS

Site independent administrat de voluntari și avertizori de integritate din Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România

Menu
Menu
Coperta pentru articolul cu titlul „Șova și Chivu, peste lege: Schimb ilegal de funcții în CECCAR”.

Șova și Chivu, peste lege: Schimb ilegal de funcții în CECCAR

Posted on 4 septembrie 20254 septembrie 2025 by Avertizor CECCAR

Aducem la cunoștința membrilor experți contabili și contabili autorizați ilegalitatea alegerii lui Șova Robert Aurelian în cadrul Conferinței Naționale din 7 aprilie 2025 și ilegalitatea procesului electoral desfășurat în luna martie 2025, în cadrul filialei Galați, în urma căruia a fost desemnată președinte Chivu Elena Ecaterina.

Șova Robert Aurelian a fost ales în anul 2014 și a avut 2 mandate de câte 4 ani, cel de-al doilea mandat încetând în octombrie 2022, când a început mandatul următorului președinte ales în persoana domnului Bunea Alexandru. Conform legislației valabile astăzi (OG nr 65/1994 și ROF CECCAR) Șova Robert Aurelian poate reocupa funcția de președinte CECCAR începând cu octombrie 2026 și poate fi ales cu un an înainte, respectiv octombrie 2025.

În schimb, în urma demisiei lui Bunea Alexandru, actualul președinte în funcție, Chivu Elena Ecaterina a fost aleasă în cadrul Conferinței Naționale din 21 aprilie 2023, pentru mandatul aprilie 2023 – aprilie 2027, iar în mod legal noi alegeri pot fi declanșate în anul 2026 pentru mandatul care începe în anul 2027. Cele afirmate de noi sunt consemnate în Hotărârea nr. 23/189/2023 privind validarea alegerii doamnei Chivu Elena Ecaterina pentru funcția de președinte al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, mandat 2023-2027, Hotărâre publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 338 din 21 aprilie 2023, în vigoare de la 21 aprilie 2023.

În ianuarie 2025, în mod ilegal și lipsit de transparență, fără un act administrativ făcut public, s-a declanșat procedura de depunere de candidaturi pentru funcția de președinte CECCAR, în condițiile în care președintele în funcție, Chivu Elena Ecaterina, mai are mandat până în aprilie 2027. În urma acestor ilegalități, a existat un singur candidat, Șova Robert Aurelian, care nu îndeplinea condițiile legale de a candida conform argumentelor de mai sus. În susținerea acestei afirmații, vă trimitem la Procesul verbal de validare a candidaturilor și Anexa la procesul verbal publicate pe site-ul CECCAR: https://ceccar.ro/ro/?page_id=7526.

Validarea alegerii lui Șova Robert Aurelian în funcția de președinte al Consiliului Superior CECCAR pentru mandatul 2026-2030, prin Hotărârea nr. 25/243 din 7 aprilie 2025, este publicată în Monitorul Oficial nr. 379 din 29 aprilie 2025, confirmând suprapunerea duratei mandatului pentru care a fost ales ilegal, peste cel al actualului președinte și organizarea alegerilor fără temei legal.

Chivu Elena Ecaterina, președinte al Consiliului Superior CECCAR ales până în luna aprilie 2027, în anul 2025 candidează pentru funcția de președinte al filialei CECCAR Galați pentru mandatul 2026-2030. În susținere acestei afirmații vă trimitem la Procesul verbal de validare a candidaturilor și Anexa la procesul verbal publicate pe site-ul filialei Galați: https://ceccargalati.ro/ro/despre-noi/organe-de-conducere-ale-ceccar/conducerea-filialei/

Suprapunerea perioadelor este evidentă pentru oricine!

Comisiile care au validat aceste candidaturi sunt ANONIME!

Practic se face un schimb ILEGAL de funcții cu Șova Robert Aurelian, împotriva tuturor prevederilor legale și hotărârilor publicate în Monitorul Oficial al României.

Miza? Este una singură, și anume influența care se exercită prin situația financiară a CECCAR care este publică pe site-ul Ministerului de Finanțe și care ridică semne de întrebare privind îndeplinirea scopului conferit de lege (încasări de peste 18 milioane euro pe an).

Etichete: CECCAR, Consiliul Superior al CECCAR, Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, Elena Ecaterina Chivu, Robert Aurelian Sova, Scandalos
Category: Abuz de putere, Acuzatii, Coruptie, Dezvaluiri, Protest, Scandal

Navigare în articole

← Acces ilegal la profesia de expert contabil: Miza CECCAR
Open Letter to the International Accountancy Community →

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recent Comments

  1. Anonimizat pe Bani acumulați masiv la CECCAR: Excedente uriașe

    Bun; si, ce facem ?! Asteptam sa se milostiveasca anaf-ul, sa ne dea site, lasam un organism la care dam…

  2. Anonimizat pe Uzurpare la vârful CECCAR: cine mai conduce, de fapt, Corpul?

    Situația actuală de la conducerea CECCAR are și parfum penal: domana președintă Chivu Elena Ecaterina are dublă calitate (una la…

  3. Anonimizat pe Alegeri CECCAR 2026: cerem reluarea depunerii candidaturilor și transparență deplină

    Urmăresc cu stupoare modul abuziv prin care a fost preluată conducerea CECCAR pe persoană fizică. Corpul este compus din membri…

  4. Anonimizat pe Conducerea CECCAR, comportament împotriva membrilor

    Probabil, că si această amendă, precum cea de 4.000.000 lei anterioara, va duce la majorarea cotizatiilor membrilor.

  5. Anonimizat pe Președinții filialelor CECCAR, dispuși la orice compromis moral

    Ceausescu le zicea golani si infractori celor care il contestau... Voi sunteti hackeri ;)

  6. Anonimizat pe Președinții filialelor CECCAR, dispuși la orice compromis moral

    Mi se cere, fara a fi notificat anterior, prin adresa nr. 92/13.11.2025 sa achit debitul de 1.000 lei(800 +800 X25%,…

  7. Anonimizat pe Robert Șova și tactica fumigenelor pentru evitarea transparenței

    De ce nu se cere un audit extern independent pentru toate aceste acuzatii!? Sau sa se ceara publicarea extrasului de…

  8. Anonimizat pe Whistleblower Calls for Transparency and Reform in CECCAR: A Public Interpellation

    […] a deeper understanding of the recent allegations against CECCAR’s leadership, consult the following […]

  9. Anonimizat pe Fraude și ilegalități în situațiile financiare ale CECCAR

    Solicitati sa se faca o conferinta nationala extraordinara… prin votul conferintei se poate demite conducerea, rof pct 8

Subscribe to our newsletter!

Recent Posts

  • Legea spunea „nu”, Consiliul superior CECCAR a spus „da”: cazul alegerii lui Robert-Aurelian Șova
    de Avertizor CECCAR
    23 iunie 2026
    Robert-Aurelian Șova a fost ales înainte de împlinirea perioadei de patru ani impuse de Ordonanța Guvernului nr. 65/1994. Procedura nu a fost însă opera unui singur om: membrii Consiliului superior...
  • Bani acumulați masiv la CECCAR: Excedente uriașe
    de Avertizor CECCAR
    9 iunie 2026
    O analiză a situațiilor financiare 2024–2025 arată o organizație care colectează mult peste propriile nevoi declarate, acumulează excedente enorme și transferă resurse semnificative în active imobilizate, posibil inclusiv în imobilizări...
  • Stagiul CECCAR, organizat și desfășurat ilegal
    de Avertizor CECCAR
    31 mai 2026
    Reglementările privind stagiul trebuie avizate ministerial. CECCAR aplică ilegal o procedură internă, nu un regulament actual de stagiu prezentat cu aviz legal și publicare oficială. Răspunderea pentru această situație revine...
  • CECCAR acumulează milioane, în timp ce profesia de expert contabil își pierde componenta fiscală
    de Avertizor CECCAR
    13 mai 2026
    Fișa de opțiuni publicată de CECCAR pentru actualizarea Listei experților contabili pe specializări a generat controverse serioase în rândul experților contabili judiciari. În loc să clarifice limitele profesiei și să...
  • Șova Robert Aurelian nu mai are ce căuta în CECCAR
    de Avertizor CECCAR
    22 aprilie 2026
    Șova Robert Aurelian nu mai are ce căuta în sediul și în centrul de putere al CECCAR, iar Elena Ecaterina Chivu trebuie să explice cum este menținut acest sistem după...
  • De ce nu s-au organizat alegeri pentru funcția de președinte al CECCAR?
    de Avertizor CECCAR
    17 aprilie 2026
    În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 338 din 21 aprilie 2023, a fost publicată Hotărârea nr. 23/189/2023 privind validarea alegerii Elenei Ecaterina Chivu în funcția de președinte al Corpului Experților...
  • Uzurpare la vârful CECCAR: cine mai conduce, de fapt, Corpul?
    de Avertizor CECCAR
    6 aprilie 2026
    După Conferința Națională din 2 aprilie 2026, publicarea noii componențe a Consiliului Superior a readus în prim-plan o problemă veche: la CECCAR, aceleași nume se rotesc între funcția de președinte...
  • Șova Robert Aurelian conduce ilegal lucrările Conferinței Naționale, fără viză de exercitare a profesiei
    de Avertizor CECCAR
    2 aprilie 2026
    Astăzi, 02 aprilie 2026, are loc Conferința Națională a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Potrivit legii, condiția pentru ca un membru să poată participa la Conferința Națională...
  • CECCAR Capturat: Vot fără miză, rezultate stabilite dinainte
    de Avertizor CECCAR
    26 martie 2026
    În anul 2026, managementul CECCAR nu a oferit profesiei transparență, ci a împins și mai departe un model de guvernanță bazat pe opacitate, control și excluderea vocilor incomode. Alegerile, Adunările...
  • Alegeri CECCAR 2026: cerem reluarea depunerii candidaturilor și transparență deplină
    de Avertizor CECCAR
    3 martie 2026
    Solicităm public reluarea procesului de depunere a declarațiilor de candidatură pentru funcțiile de membru în Consiliul superior, Consiliile filialelor și în Comisiile de disciplină teritoriale. Procesul electoral demarat la nivelul...

Categories

  • Abuse
  • Abuz de putere
  • Accusations
  • Acuzatii
  • Alegeri
  • Apel
  • Congress
  • Contabilitate criminalistica
  • Corruption
  • Coruptie
  • Dezmintire
  • Dezvaluiri
  • English
  • EU Funds
  • Fonduri europene
  • Interpelare
  • Manipulare
  • Protest
  • Scandal
  • Supraveghere
  • Whistleblower

Archives

  • iunie 2026
  • mai 2026
  • aprilie 2026
  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
CECCAR PRESS - An independent initiative led by CECCAR-affiliated volunteers and whistleblowers committed to integrity.
© 2026 CECCAR PRESS | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
  • Administrează opțiunile
  • Administrează serviciile
  • Administrează vânzătorii {vendor_count}
  • Citește mai multe despre aceste scopuri
View preferences
  • {title}
  • {title}
  • {title}